Trică: „Atenție la Timișoara”

Trică: „Atenție la Timișoara
  • Publicat:

Eugen Trică s-a săturat de pauza competițională și așteaptă cu nerăbdare startul sezonului. Olteanul de la Cluj nu este îngrijorat de faptul că nu a marcat în amicale și promite să se revanșeze în campionat și în Liga Campionilor.

Eugen, campionatul stă să înceapă. E CFR mai tare ca anul trecut, așa cum zice toată lumea?
Da, cred că putem spune acest lucru. Ne-am întărit destul de bine, am făcut niște achiziții foarte inspirate, care sper să ne și ajute. Am rămas plăcut impresionat de jucătorii nou-veniți și cu siguranță suntem mai puternici decât sezonul trecut.

În meciurile amicale nu ai marcat, deși anul trecut ai fost golgheterul echipei. Este o problemă asta?
Nu contează dacă dai sau nu gol în meciurile de pregătire, astea se uită ușor și repede. Ce, anul trecut am dat goluri în amicale? Nu. În jocurile oficiale este important să marchezi, acolo se vede adevărata valoare.

Este concurență mare acum la echipă, îți simți postul de titular amenințat?
Vă pot spune doar că acolo unde există concurență nu poate fi decât un lucru benefic pentru echipă. Avem și trei-patru jucători pe anumite posturi, deci domnul Ioan Andone are de unde alege. Dânsul decide dacă voi fi sau nu titular.

Ai accepta să evoluezi la „satelit” dacă nu intri în planurile primei echipe?
Dar care-i problema să joci la echipa a doua? O să joc acolo unde mi se va cere. Nu văd nicio problemă să evoluez la CFR II, chiar dacă este vorba despre Liga a III-a.

Mulți spun că n-o să faceți față pe trei fronturi: campionat, Cupa României și Liga Campionilor?
Să-și vadă de treaba lor cei care spun așa ceva despre noi și să se uite la televizor la meciurile noastre! Cei care se iau de CFR sunt niște răutăcioși, asta sunt. Avem un lot valoros și numeros și nu cred că vom avea probleme în sezonul următor, chiar dacă ne concentrăm pe mai multe competiții.

Pe cine vezi principala contracandidată la titlu?
Eu văd mai multe echipe care se vor bate cu noi pentru primul loc. Ar fi Steaua, Rapid și Dinamo, dar cred că Timișoara va fi surpriza din acest an. A rămas cu același antrenor și aproape cu același lot de jucători, iar asta cred că se va simți în omogenitatea echipei. Va fi un campionat frumos, care se va disputa până în ultima etapă. De asemenea, cred că anul ăsta nu se va mai umbla la butoane. E periculos pentru cine ar face-o!

În primele etape programul vă avantajează. Te aștepți la un start lansat?
Eu cred că de acum toate meciurile vor fi grele și nu cred că se va repeta istoria de anul trecut. Nici cea din tur, nici cea din retur. Eu sunt sigur că și cei de la Otopeni, cu care jucăm în prima etapă, vor încerca să demonstreze încă de la meciul cu noi că își merită locul în Liga I. Trebuie să dăm maximum ca să-i învingem.

Un obiectiv personal pentru sezonul viitor?
Vreau ca împreună cu colegii mei de la CFR să câștigăm din nou titlul și să facem cât mai multe puncte în Liga Campionilor. Ar fi de senzație să ieșim din grupă și să jucăm mai departe în Cupa UEFA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×